Într-o cauză de trafic de influență în care am oferit asistență și reprezentare juridică, Curtea de Apel București a constatat neregularitatea rechizitoriului deoarece descrierea faptei era „echivocă, contradictorie și insuficientă raportat la modul abstract din norma de incriminare”.
Soluția este importantă prin rigoarea cu care instanța a separat simpla indicare a unei încadrări juridice de descrierea concretă a faptei pentru care o persoană este trimisă în judecată. Un rechizitoriu nu devine clar doar pentru că procurorul menționează infracțiunea de trafic de influență și reproduce ulterior probele administrate. El trebuie să explice neechivoc care este conduita imputată și de ce acea conduită intră în tiparul legal al infracțiunii.
În cauza analizată, Curtea a reținut că descrierea sumară a faptei era urmată de mai multe pagini care prezentau materialul probator, însă fără ca această expunere să înlăture contradicția din chiar formularea acuzației.
Două variante incompatibile în aceeași acuzație
Rechizitoriul susținea, pe de o parte, că suma de bani fusese pretinsă pentru ca inculpatul să înscrie o persoană pe lista participanților la un anumit eveniment. Pe de altă parte, același act de sesizare susținea că suma fusese pretinsă pentru intervenția inculpatului pe lângă membri ai unei structuri centrale, astfel încât aceeași persoană să fie înscrisă și selectată.
Curtea a constatat că cele două afirmații se exclud reciproc.
Dacă acuzația este că inculpatul urma să înscrie el însuși persoana pe listă, trebuie lămurit dacă avea atribuția proprie de a realiza această operațiune. Dacă acuzația este că urma să intervină pe lângă alte persoane pentru ca acestea să efectueze operațiunea, trebuie descris mecanismul pretinsei influențe și raportul dintre inculpat, persoanele vizate și atribuția concretă exercitată.
Nu poate rămâne neclar dacă folosul a fost pretins pentru exercitarea unei atribuții proprii sau pentru influențarea altor persoane care aveau acea atribuție.
Această distincție nu este una pur teoretică. Ea privește chiar structura acuzației penale.
De ce formularea putea indica atât trafic de influență, cât și luare de mită
Curtea de Apel București a arătat că descrierea de fapt putea „îmbrăca atât haina juridică a infracțiunii de trafic de influență, cât și pe cea de luare de mită”.
Problema nu era aceea că instanța trebuia să stabilească în camera preliminară încadrarea juridică definitivă a faptei. Încadrarea juridică poate fi discutată și modificată în limitele procedurii prevăzute de lege. Problema era că descrierea factuală permitea, în mod contradictoriu, două explicații incompatibile ale aceleiași pretinderi de bani.
Luarea de mită presupune, în esență, pretinderea ori primirea unui folos pentru îndeplinirea unui act care intră în atribuțiile proprii ale persoanei vizate de acuzație. Traficul de influență presupune pretinderea ori primirea unui folos pentru intervenția pe lângă o altă persoană, în scopul de a o determina să îndeplinească un act ce intră în atribuțiile sale.
În cauza analizată, rechizitoriul nu lămurea dacă persoana acuzată ar fi pretins bani pentru propria intervenție decizională ori pentru a determina alte persoane să realizeze aceeași operațiune. Curtea a subliniat că nu se explica cine avea atribuția relevantă și nici dacă aceasta era împărțită între persoana trimisă în judecată și alte persoane.
Dacă două infracțiuni ar putea coexista într-o situație concretă, acest lucru trebuie să rezulte clar din descrierea faptei. Nu poate fi lăsat la nivelul unei deducții ulterioare.
Rezumatul probelor nu poate înlocui descrierea clară a faptei
Un aspect deosebit de util din motivarea Curții privește raportul dintre expunerea faptei și analiza probelor.
Instanța a acceptat că un rechizitoriu poate cuprinde, într-un prim paragraf, o descriere sintetică a situației de fapt, urmată de analiza materialului probator. Dar această tehnică de redactare este admisibilă numai dacă descrierea sintetică este, ea însăși, clară și compatibilă cu încadrarea juridică dată faptei.
În speță, Curtea a constatat că paginile dedicate probelor nu conțineau o analiză veritabilă care să explice care dintre cele două variante incompatibile ale acuzației era susținută. Rechizitoriul se limita, în esență, la un rezumat al conținutului probelor, lăsând instanței sarcina de a deduce dacă acuzarea susținea pretinderea banilor pentru o operațiune realizată direct de inculpat sau pentru o intervenție pe lângă alte persoane.
Aceasta nu este funcția judecătorului de cameră preliminară și nici nu poate deveni sarcina instanței de judecată. Instanța este sesizată prin rechizitoriu. Ea nu poate completa o acuzație neclară prin alegerea uneia dintre variantele pe care procurorul le-a lăsat simultan deschise. Raționamentul se leagă direct de un alt caz analizat pe acest site, în care sesizarea din oficiu și rechizitoriul au fost anulate pentru vicii similare de formulare a actului de sesizare.
Obiectul și limitele judecății trebuie să rezulte din actul de sesizare
Art. 328 alin. (1) din Codul de procedură penală impune ca rechizitoriul să cuprindă datele privitoare la fapta reținută în sarcina inculpatului și încadrarea juridică a acesteia. Exigența nu este formală.
Descrierea clară a faptei stabilește obiectul și limitele judecății. Ea permite instanței să știe ce faptă trebuie să examineze și permite apărării să cunoască exact acuzația care trebuie combătută.
În lipsa acestei clarități, apărarea riscă să fie pusă în situația de a răspunde unor ipoteze alternative. Persoana trimisă în judecată nu poate ști dacă trebuie să demonstreze lipsa unei atribuții proprii, inexistența unei influențe asupra altor persoane sau ambele aspecte, fără ca acuzarea să fi explicat raportul dintre ele.
Curtea de Apel București a constatat, pentru aceste motive, neregularitatea actului de sesizare cu privire la descrierea faptei și a dispus comunicarea încheierii către parchet, pentru remedierea neregularității în termenul prevăzut de art. 345 din Codul de procedură penală.
O acuzație gravă trebuie să fie și precisă
Soluția arată că, într-un dosar de trafic de influență, gravitatea acuzației nu reduce obligația acuzării de a formula cu exactitate fapta imputată.
Nu este suficient să existe o pretindere de bani, o promisiune de ajutor și referiri generale la persoane care ar putea participa la luarea unei decizii. Actul de sesizare trebuie să arate limpede dacă folosul ar fi fost pretins pentru exercitarea unei atribuții proprii sau pentru influențarea unui alt decident, precum și felul în care aceste elemente se leagă între ele.
Rechizitoriul nu este locul în care acuzația poate rămâne alternativă, pentru ca sensul ei să fie stabilit ulterior din probe. El este actul prin care acuzația trebuie formulată clar, complet și verificabil, înainte ca o persoană să fie trimisă în judecată. Dacă te confrunți cu o acuzație de trafic de influență sau de corupție formulată neclar, o analiză similară a actului de sesizare poate fi primul pas util în apărare, la fel ca în dosarul descris în această achitare definitivă obținută într-o cauză cu flagrant.
Articol informativ general, bazat pe o soluție obținută în camera preliminară, și nu constituie consultanță juridică pentru un caz individual. Fiecare cauză este diferită; rezultatele anterioare nu constituie o promisiune privind soluția într-un alt dosar. Pentru o evaluare a situației tale concrete, îți recomandăm o consultație cu un avocat.