Avocat pentru infracțiuni la regimul rutier

Alcool la volan, refuz de prelevare, conducere fără permis, părăsirea locului accidentului. Pedepsele s-au înăsprit în 2023 și 2024, iar permisul se pierde din prima zi.

Unde se termină contravenția și unde începe infracțiunea

Aici se face cea mai frecventă confuzie, iar ea costă. Infracțiunea de la art. 336 alin. (1) din Codul penal se raportează exclusiv la îmbibația alcoolică în sânge, peste 0,80 g/l alcool pur. Etilotestul măsoară cu totul altceva: alcool pur în aerul expirat, exprimat în mg/l. Sunt două mărimi diferite, iar echivalența folosită de lege este de aproximativ unu la doi.

Concret, o valoare de 0,40 mg/l în aerul expirat corespunde pragului penal de 0,80 g/l în sânge. Cine suflă 0,60 mg/l se află, de regulă, în jurul a 1,20 g/l în sânge, adică bine peste prag. Ce arată etilotestul nu decide nimic. Decide rezultatul analizei de sânge.

Pragurile procedurale, stabilite de OUG nr. 195/2002 în forma dată de OUG nr. 84/2024, în vigoare de la 29 iunie 2024:

  • Peste 0,40 mg/l în aerul expirat: recoltarea mostrelor biologice este obligatorie, potrivit art. 38 alin. (3). La fel și în cazul refuzului testării sau al depistării de substanțe psihoactive.
  • Între 0,11 și 0,40 mg/l inclusiv: recoltarea nu este obligatorie, fapta rămâne contravenție, dar potrivit art. 88 alin. (5) poți cere tu recoltarea de mostre biologice pentru stabilirea îmbibației în sânge. Merită cerută ori de câte ori valoarea e la limită.
  • Accident cu deces sau rănire: recoltarea este obligatorie chiar și la o valoare pozitivă de până la 0,40 mg/l, potrivit art. 38 alin. (4).

Diferența dintre contravenție și infracțiune nu este de grad, ci de natură. Într-un caz ai un proces-verbal și o plângere la judecătorie. În celălalt ai dosar penal, cazier și, în cazul unei condamnări, o pedeapsă complementară care se adaugă închisorii.

Calculator orientativ pentru alcool

Instrument preventiv, pentru evaluarea riscului înainte de a conduce. Pornește de la consumul declarat, nu de la etilotest sau de la probe biologice. Nu confirmă niciodată că poți conduce. Datele sunt prelucrate numai în browserul tău.

Deschide calculatorul pe pagină separată, împreună cu explicațiile complete despre model, surse și limitări.

Conducerea sub influența alcoolului sau a substanțelor, art. 336 Cod penal

Textul a fost modificat prin Legea nr. 172/2024, în vigoare de la 3 iunie 2024, iar modificarea contează. În forma actuală, alin. (1) prevede închisoare de la 1 la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Nu mai există alternativa amenzii. Aceeași pedeapsă se aplică, potrivit alin. (2), persoanei care conduce sub influența substanțelor psihoactive, indiferent de o valoare-prag, pentru că legea nu prevede una.

Pentru substanțele psihoactive, unde legea nu prevede nicio valoare-prag, discuția este tratată separat în articolul despre droguri la volan și ce riști cu adevărat, inclusiv Decizia ÎCCJ nr. 25/2025.

Legea nr. 200/2023, în vigoare de la 9 iulie 2023, eliminase din alin. (1) sintagma „la momentul prelevării mostrelor biologice”, declarată neconstituțională prin Decizia CCR nr. 732/2014 pentru lipsă de previzibilitate. Consecința se simte în fiecare dosar: relevantă este îmbibația alcoolică din momentul conducerii, nu cea din momentul recoltării. De aici importanța intervalului dintre oprirea în trafic și prelevare, și limitele calculului retroactiv al alcoolemiei.

Tot Legea nr. 200/2023 a introdus alin. (3), care agravează pedeapsa la închisoare de la 2 la 7 ani atunci când conducătorul efectuează transport public de persoane, transport de substanțe sau produse periculoase ori se află în procesul de instruire practică sau la proba practică a examenului pentru permis.

Consumul de alcool după accident, art. 3361 Cod penal

Este infracțiunea pe care aproape nimeni nu o cunoaște, introdusă prin Legea nr. 200/2023. Conducătorul care consumă alcool sau alte substanțe psihoactive după producerea unui accident soldat cu deces sau cu vătămare corporală, până la recoltarea mostrelor biologice, riscă închisoare de la 1 la 5 ani sau amendă.

O precizare care contează la individualizare: interdicția de a dispune amânarea aplicării pedepsei, prevăzută de art. 83 alin. (21) din Codul penal, se referă expres la art. 335 și 336, nu și la art. 3361. Pentru consumul de alcool sau de substanțe după accident, amânarea aplicării pedepsei rămâne, așadar, o soluție posibilă.

Rațiunea textului este evidentă: împiedică apărarea clasică prin care șoferul susținea că a băut după impact. Există însă o cauză de neincriminare expresă, la alin. (3): nu constituie infracțiune consumul de substanțe psihoactive administrate de personal medical autorizat, dacă administrarea este impusă de starea de sănătate sau de vătămarea conducătorului auto. În dosarele cu victime rănite grav, această apărare se verifică întotdeauna prima.

Refuzul prelevării de mostre biologice, art. 337 Cod penal

Refuzul sau sustragerea de la recoltare se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani. Observația practică este că refuzul se sancționează la fel de dur ca fapta pe care ar fi trebuit să o dovedească recoltarea. Cine refuză crezând că se protejează ajunge, de regulă, într-o situație procesuală mai proastă decât dacă ar fi acceptat testarea, pentru că pierde și contestațiile tehnice pe care le-ar fi putut formula asupra rezultatului.

Conducerea fără permis, art. 335 Cod penal

  • Alin. (1), persoana care nu posedă permis: închisoare de la 1 la 5 ani. Alternativa amenzii a fost eliminată aici mai devreme decât la art. 336, prin Legea nr. 200/2023, în vigoare de la 9 iulie 2023.
  • Alin. (2), permis necorespunzător categoriei, retras, anulat ori cu dreptul de a conduce suspendat: închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă.
  • Alin. (3), încredințarea vehiculului: aceeași pedeapsă pentru cel care dă mașina unei persoane despre care știe că se află într-una dintre situațiile de mai sus ori sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.

Alineatul (3) surprinde constant. Proprietarul care a împrumutat mașina unui prieten fără permis răspunde penal, iar în practică se ajunge acolo prin declarația celui prins la volan.

Părăsirea locului accidentului, art. 338 Cod penal

Pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani, cea mai severă din materie. Legea prevede însă patru situații în care fapta nu constituie infracțiune, iar acestea sunt centrul apărării în majoritatea dosarelor:

  • când din accident au rezultat doar pagube materiale;
  • când conducătorul, în lipsa altor mijloace de transport, duce el însuși răniții la cea mai apropiată unitate sanitară, își declară acolo datele de identitate și numărul de înmatriculare și se înapoiază imediat la locul accidentului;
  • când este vorba de un autovehicul cu regim de circulație prioritară, în condițiile prevăzute de lege;
  • când victima părăsește locul faptei, iar conducătorul anunță imediat cea mai apropiată unitate de poliție.

Alin. (2) sancționează separat modificarea stării locului sau ștergerea urmelor accidentului din care a rezultat uciderea ori vătămarea unei persoane, fără acordul echipei de cercetare la fața locului.

Punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat, art. 334 Cod penal

Conducerea unui autovehicul neînmatriculat se pedepsește cu închisoare de la 1 la 3 ani sau cu amendă, iar folosirea unui număr fals de înmatriculare urcă limita la 5 ani. Alin. (4) acoperă situația, tot mai frecventă, a vehiculului înmatriculat în alt stat care nu are drept de circulație în România.

Ce sancțiuni sunt efectiv pe masă

Legea nr. 172/2024, în vigoare de la 3 iunie 2024, a eliminat amenda penală de la art. 336 și, prin art. 83 alin. (21) din Codul penal, a exclus amânarea aplicării pedepsei pentru infracțiunile de la art. 335 și 336.

Pentru faptele săvârșite de la această dată rămân suspendarea executării sub supraveghere, care este soluția uzuală într-un prim dosar, executarea efectivă, și, ca excepții rare, renunțarea la aplicarea pedepsei potrivit art. 80 sau renunțarea la urmărirea penală dispusă de procuror.

Pentru faptele comise înainte de 3 iunie 2024 se aplică legea penală mai favorabilă, potrivit art. 5 din Codul penal, iar amenda și amânarea rămân disponibile.

O restricție separată: art. 91 alin. (31), introdus prin Legea nr. 200/2023, interzice suspendarea în cazul uciderii din culpă în formele agravate de la art. 192 alin. (2) și (3), dacă fapta a fost săvârșită în condițiile art. 335 sau 336. În accidentele mortale, executarea efectivă devine obligatorie.

Detalii pe partea de substanțe psihoactive, inclusiv Decizia ÎCCJ nr. 25/2025, în articolul despre droguri la volan.

Ce se întâmplă cu permisul

Permisul se reține, potrivit art. 111 din OUG nr. 195/2002, la săvârșirea infracțiunilor prevăzute la art. 334, art. 335 alin. (2), art. 336, 3361, 337, art. 338 alin. (1) și art. 339 alin. (2) până la (4) din Codul penal. În aceste cazuri dovada înlocuitoare se eliberează fără drept de circulație, deci rămâi pe jos din prima zi.

Termenul de 72 de ore

Când permisul a fost reținut exclusiv pentru că testarea cu un mijloc tehnic a indicat prezența unor substanțe psihoactive, el se restituie în baza buletinului de analiză toxicologică prin care s-a stabilit absența substanțelor în organism, ori la împlinirea termenului de 72 de ore de la finalizarea procedurilor de recoltare a mostrelor biologice, dacă un astfel de buletin nu a fost comunicat până atunci.

Termenul privește comunicarea rezultatului despre prezența sau absența substanțelor și regimul permisului. Nu înseamnă că în 72 de ore trebuie finalizată o expertiză medico-legală privind aptitudinea substanței de a afecta capacitatea de a conduce. Analiza de prezență și evaluarea completă a influenței sunt operațiuni diferite, iar a doua durează, de regulă, semnificativ mai mult.

Reținere, suspendare, anulare

Sunt trei lucruri diferite, iar confuzia dintre ele produce panică inutilă. Reținerea permisului este o măsură administrativă imediată, luată de polițistul rutier. Suspendarea exercitării dreptului de a conduce este tot administrativă, pe durată determinată. Anularea permisului intervine numai în ipotezele legale de condamnare care o atrag.

Renunțarea la aplicarea pedepsei, prevăzută de art. 80 din Codul penal, nu este o condamnare și nu este o pedeapsă cu închisoarea. Instanța constată vinovăția, dar nu aplică nicio pedeapsă. Nu atrage, prin ea însăși, anularea permisului.

Există un aspect pe care mulți îl descoperă prea târziu. Potrivit art. 103 alin. (1) lit. c) din aceeași ordonanță, chiar dacă obții clasarea, achitarea în condițiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza a doua din Codul de procedură penală, renunțarea la urmărirea penală, renunțarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei, dreptul de a conduce se suspendă pentru 180 de zile. Soluția favorabilă în penal nu înseamnă automat recuperarea permisului, iar strategia trebuie construită de la început ținând cont de asta.

Pe ce se construiește apărarea în practică

  • Procedura de recoltare: intervalul dintre oprirea în trafic și prelevare, consemnarea orelor, respectarea protocolului medical.
  • Lanțul de custodie al probelor biologice, sigilarea și transportul lor.
  • Buletinul de analiză toxicologică: metoda, marja de eroare, calculul retroactiv al alcoolemiei și limitele acestuia.
  • Etilotestul față de proba de sânge, valoarea probatorie diferită a celor două.
  • Calificarea drumului ca fiind public.

Pentru cauzele care se suprapun cu alte materii, vezi și paginile despre apărarea în drept penal și despre infracțiunile contra patrimoniului. Dacă situația ta a început cu o citație, articolul despre primele ore după o convocare îți poate fi util.

Partea contravențională: ce se contestă la procesul-verbal

Când fapta rămâne sub pragul penal, lupta se dă pe procesul-verbal, iar aici există un reper obligatoriu. Prin Decizia nr. 13/2018, pronunțată în recurs în interesul legii la sesizarea Avocatului Poporului și publicată în Monitorul Oficial nr. 541 din 29 iunie 2018, Înalta Curte a stabilit că descrierea insuficientă a faptei atrage nulitatea relativă a procesului-verbal, în temeiul art. 16 din OG nr. 2/2001, iar nu nulitatea absolută prevăzută de art. 17.

Diferența este decisivă în practică: nulitatea relativă trebuie invocată de contravenient și presupune dovedirea unei vătămări, în timp ce nulitatea absolută s-ar fi constatat din oficiu. Plângerea contravențională trebuie deci construită pe vătămarea concretă produsă de descrierea lacunară, nu doar pe invocarea ei.

Plângerea se depune în termen de 15 zile de la înmânare sau comunicare, la judecătoria în circumscripția căreia a fost săvârșită contravenția ori la cea de la domiciliul contravenientului, potrivit art. 31 și 32 din OG nr. 2/2001.

Ce acoperă asistența în această materie

  • Conducere sub influența alcoolului și conducere sub influența substanțelor psihoactive.
  • Refuzul sau sustragerea de la prelevarea mostrelor biologice.
  • Conducerea fără permis, în toate ipotezele de la art. 335.
  • Părăsirea locului accidentului și modificarea stării locului faptei.
  • Ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă în context rutier.
  • Asistență și reprezentare în urmărirea penală, în camera preliminară, la fond și în căile de atac.
  • Analiza buletinelor toxicologice și a expertizelor medico-legale, împreună cu specialiștii necesari cauzei.
  • Contestarea măsurilor administrative privind permisul și plângerea contravențională.

Fiecare dosar se evaluează pe documentele lui. Nu promit rezultate și nu estimez soluții înainte de a citi dosarul.

Articole legate

Conținutul acestei pagini are caracter informativ și reflectă legislația în vigoare la data de 28 iulie 2026. Nu constituie consultanță juridică. Pentru situația ta concretă, programează o discuție.

Întrebări frecvente

Regimul rutier.

Foarte probabil da. Valoarea de 0,60 este exprimată în mg/l alcool pur în aerul expirat, în timp ce infracțiunea se raportează la îmbibația în sânge, peste 0,80 g/l. Echivalența este de aproximativ unu la doi, deci 0,60 mg/l în aer înseamnă în jur de 1,20 g/l în sânge, mult peste prag. Peste 0,40 mg/l recoltarea de sânge este oricum obligatorie, iar încadrarea se face exclusiv pe rezultatul analizei de sânge, nu pe cel al etilotestului.

Rămâi la contravenție, iar recoltarea de sânge nu este obligatorie. Potrivit art. 88 alin. (5) din OUG nr. 195/2002, la o valoare cuprinsă între 0,11 și 0,40 mg/l inclusiv poți însă solicita tu recoltarea de mostre biologice pentru stabilirea îmbibației în sânge. Merită cerută când valoarea este aproape de limită, pentru că rezultatul din sânge este singurul care contează dacă discuția ajunge în zona penală.

Nu în forma actuală a art. 336 alin. (1) din Codul penal, modificat prin Legea nr. 172/2024, care prevede închisoare de la 1 la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, fără alternativa amenzii. Aceeași lege a exclus și amânarea aplicării pedepsei, prin art. 83 alin. (2 indice 1) din Codul penal. Pentru faptele săvârșite de la 3 iunie 2024 rămân suspendarea sub supraveghere, executarea efectivă și, ca excepție rară, renunțarea la aplicarea pedepsei. Pentru faptele anterioare acestei date se aplică legea penală mai favorabilă, iar amenda și amânarea rămân posibile.

Nu mai este o apărare, ci o a doua infracțiune. Art. 336 indice 1 din Codul penal, introdus prin Legea nr. 200/2023, incriminează separat consumul de alcool sau de substanțe psihoactive după un accident soldat cu deces sau vătămare, până la recoltarea mostrelor biologice. Există o singură excepție, pentru substanțele administrate de personal medical autorizat când starea de sănătate o impune.

Nu. Refuzul prelevării de mostre biologice este el însuși infracțiune, sancționată cu închisoare de la 1 la 5 ani prin art. 337 din Codul penal. În plus, pierzi posibilitatea de a contesta tehnic un rezultat care ar fi putut fi contestabil.

Nu, dacă din accident au rezultat exclusiv pagube materiale. Art. 338 alin. (3) lit. a) din Codul penal prevede expres această situație.

Nu automat. Art. 103 alin. (1) lit. c) din OUG nr. 195/2002 prevede suspendarea dreptului de a conduce pentru 180 de zile inclusiv în cazul clasării, al achitării în condițiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza a doua din Codul de procedură penală, al renunțării la urmărirea penală, al renunțării la aplicarea pedepsei sau al amânării aplicării pedepsei. Este o suspendare temporară, nu o anulare a permisului, iar renunțarea la aplicarea pedepsei nu este o condamnare. Durata concretă se verifică raportat la soluție, la data rămânerii definitive și la norma în vigoare la acel moment.

Spune-mi despre situația ta.