În dosarele penale actuale, telefonul mobil a devenit una dintre cele mai importante surse de probă, putând concentra într-un singur dispozitiv conversații, fotografii, documente, date de localizare și informații care acoperă ani întregi din viața unei persoane. Tocmai amploarea informațiilor care pot fi descoperite explică de ce percheziția informatică este supusă unor garanții procedurale stricte și de ce existența unei copii a datelor nu conferă organelor de urmărire penală un drept nelimitat de a reveni asupra acestora.
Cabinetul de Avocat Rareș Rotaru a obținut în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție o soluție interesantă în materia nulității percheziției informatice, prin care instanța supremă a admis excepția nulității absolute și a exclus din materialul probator rapoarte de constatare informatică, materialele digitale extrase și mai multe procese verbale prin care informațiile respective fuseseră ulterior valorificate în ancheta penală.
Importanța soluției depășește însă limitele cauzei concrete, deoarece Înalta Curte a analizat o problemă care apare tot mai frecvent în practica judiciară: ce poate face organul de urmărire penală cu copia integrală a datelor unui telefon după ce aceasta a fost realizată și unde se termină simpla conservare a datelor și începe, în realitate, o nouă percheziție informatică?
Copierea telefonului nu înseamnă că percheziția informatică a fost efectuată
Art. 168 din Codul de procedură penală permite realizarea unei copii a datelor existente pe dispozitivul original, denumită în practica tehnică „clonă”, tocmai pentru a conserva integritatea informațiilor și pentru a evita modificarea suportului inițial.
Înalta Curte a făcut însă o distincție esențială între această operațiune tehnică și percheziția informatică propriu zisă.
Realizarea clonei înseamnă copierea datelor. Percheziția informatică presupune cercetarea acestora, identificarea informațiilor relevante și strângerea probelor în limitele autorizării date de judecătorul de drepturi și libertăți.
În cauza analizată, la momentul la care au fost realizate copiile, inculpații, aflați în arest preventiv, au fost prezenți împreună cu apărătorii lor. Instanța a constatat însă că, în realitate, în acel moment fusese realizată numai copierea datelor, în timp ce cercetarea efectivă a conținutului acestora s-a realizat ulterior, fără participarea persoanelor vizate.
Or, art. 168 alin. (11) din Codul de procedură penală impune prezența suspectului sau a inculpatului la efectuarea percheziției informatice. Faptul că persoanele se aflau în stare de arest preventiv este relevant și dintr-o perspectivă practică, deoarece prezența lor putea fi asigurată de organele judiciare, astfel cum fusese de altfel asigurată la momentul realizării copiilor.
Înalta Curte a reținut că nerespectarea acestei garanții atrage nulitatea absolută.
O constatare informatică nu poate ascunde o percheziție informatică
O parte dintre operațiunile efectuate asupra datelor fuseseră prezentate sub forma unor rapoarte de constatare în specialitatea informatică.
Instanța supremă a analizat însă activitatea efectiv desfășurată, nu denumirea dată actului procedural, și a constatat că respectivele rapoarte presupuseseră în realitate cercetarea datelor informatice, identificarea informațiilor considerate relevante și extragerea acestora pentru a fi utilizate ca probe.
Înalta Curte a arătat expres că efectuarea unor activități specifice percheziției informatice sub forma unei constatări tehnico științifice nu poate conduce la înlăturarea garanțiilor prevăzute de art. 168 din Codul de procedură penală.
Altfel spus, natura juridică a unei activități nu este determinată de titlul documentului întocmit de organul de urmărire penală, ci de ceea ce s-a făcut efectiv cu datele persoanei cercetate.
Poate procurorul să revină ulterior asupra clonei telefonului?
Aceasta este probabil cea mai importantă problemă analizată în cauză.
Înalta Curte a făcut distincție între informațiile care au fost deja identificate legal și extrase ca probe și revenirea ulterioară asupra întregii clone a telefonului pentru căutarea altor informații.
În prima situație, analiza ulterioară a unei probe deja selectate nu presupune în mod necesar efectuarea unei noi percheziții informatice.
În schimb, atunci când organul de urmărire penală revine asupra clonei complete și cercetează din nou conținutul acesteia pentru identificarea unor probe, situația este fundamental diferită.
Instanța supremă a reținut că interacțiunea cu o clonă integrală este similară interacțiunii cu suportul original. Din perspectiva protecției vieții private, cercetarea clonei oferă organului de urmărire penală acces la același volum și la aceleași categorii de informații pe care le-ar putea descoperi cercetând direct telefonul sau calculatorul original. Faptul că analiza se realizează asupra unei copii tehnice nu diminuează ingerința în viața privată și nu permite înlăturarea garanțiilor prevăzute pentru percheziția informatică.
În consecință, Înalta Curte a constatat că accesarea clonei în afara condițiilor stabilite de judecător „echivalează cu efectuarea de către procuror a unei percheziții informatice fără autorizarea judecătorului de drepturi și libertăți”.
Consecința a fost constatarea nulității absolute și excluderea probelor astfel obținute.
Accesul la un sistem informatic nu poate deveni o modalitate de evitare a percheziției informatice
Distincția dintre accesul la un sistem informatic și percheziția informatică este importantă și dintr-o altă perspectivă.
Accesul la un sistem informatic este o metodă de supraveghere tehnică, având prin natura sa un caracter secret, în timp ce percheziția informatică reprezintă procedeul prin care sunt cercetate, descoperite și strânse probele existente într-un sistem informatic sau pe un suport de stocare.
În jurisprudența Înaltei Curți a fost subliniată tocmai problema utilizării accesului la un sistem informatic atunci când telefonul sau calculatorul se află deja în posesia fizică a organelor de urmărire penală. Într-o asemenea situație, utilizarea accesului informatic în locul percheziției informatice poate conduce la eludarea unor garanții esențiale, între care autorizarea judecătorului și prezența suspectului sau inculpatului.
Problema trebuie privită și în contextul jurisprudenței europene privind protecția vieții private în materia probelor digitale. În cauza C‑548/21, Bezirkshauptmannschaft Landeck, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a arătat că accesul organelor de anchetă la datele existente într-un telefon mobil poate constitui o ingerință gravă sau chiar deosebit de gravă în drepturile fundamentale ale persoanei și că un asemenea acces trebuie, ca regulă, să fie supus unei autorizări prealabile din partea unei instanțe sau a unei autorități independente și unui control efectiv de proporționalitate.
CJUE nu soluționează prin această hotărâre distincția procedurală existentă în dreptul român între accesul la un sistem informatic și percheziția informatică, însă raționamentul confirmă importanța controlului judiciar atunci când organele statului dobândesc acces la întregul conținut digital al unei persoane.
Excluderea probelor a determinat Parchetul să solicite restituirea cauzei
Efectul soluției obținute nu a rămas unul pur teoretic.
Înalta Curte a dispus excluderea și îndepărtarea efectivă din dosar a mijloacelor de probă obținute nelegal și, în ipoteza menținerii trimiterii în judecată, eliminarea din rechizitoriu a referirilor la aceste probe și a redării conținutului lor.
După pronunțarea soluției și excluderea probelor rezultate din perchezițiile informatice, Parchetul a solicitat restituirea cauzei, în condițiile art. 345 alin. (3) din Codul de procedură penală, cu consecința prevăzută de art. 346 alin. (3) lit. c) din același cod.
Este un exemplu relevant despre efectul pe care verificarea legalității probelor în camera preliminară îl poate avea asupra întregii acuzații. O problemă care poate părea inițial strict tehnică, referitoare la modul în care au fost copiate și cercetate datele unui telefon, poate conduce la excluderea unei părți importante a probatoriului și poate modifica fundamental cursul procesului penal.
În materia probelor digitale, întrebarea decisivă nu este întotdeauna ce au găsit organele de urmărire penală într-un telefon, ci dacă aveau dreptul să caute acele informații, în acel moment și prin procedeul folosit.
Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, Încheierea nr. 406 din 28 iunie 2022.
Vezi și articolul despre anularea actului de sesizare în camera preliminară, un alt caz în care nelegalitatea unor acte de procedură a dus la excluderea probelor și restituirea cauzei la parchet. Dacă dosarul tău implică probe digitale sau acuzații de infracțiuni informatice, verificarea legalității percheziției informatice este adesea primul pas util în apărare.