La 3 septembrie 2026, Agenția Națională de Administrare Fiscală a publicat în transparență decizională un proiect de ordin pentru aprobarea unei noi proceduri de atragere a răspunderii solidare. Documentul privește situațiile în care o persoană poate fi obligată să plătească, împreună cu debitorul principal, obligațiile fiscale restante ale acestuia.
Prima precizare este și cea mai importantă. La data de 4 septembrie 2026, noua procedură nu a fost adoptată. Proiectul nu are încă număr și dată de emitere, nu a fost publicat în Monitorul Oficial și nu produce efecte juridice față de contribuabili. Documentația completă poate fi consultată în arhiva oficială publicată de ANAF. ANAF a publicat și Comunicatul nr. A_RPC 808 din 3 septembrie 2026, prin care explică obiectivele urmărite și anunță că observațiile asupra proiectului pot fi transmise până la 14 septembrie 2026.
Proiectul nu introduce cazuri noi în care administratorii, asociații sau alte persoane răspund pentru datoriile unei societăți. Aceste cazuri sunt stabilite deja prin art. 25 și 26 din Codul de procedură fiscală. Ceea ce se propune este o procedură administrativă mai detaliată, care să oblige organul fiscal să identifice fapta concretă, perioada relevantă, obligațiile fiscale vizate, reaua-credință, atunci când legea o cere, și legătura dintre conduita persoanei și imposibilitatea recuperării creanței de la debitor.
Ce înseamnă răspunderea solidară
În mod obișnuit, obligațiile fiscale ale unei societăți trebuie achitate din patrimoniul acesteia. Simplul fapt că o persoană este administrator, asociat sau acționar nu o transformă automat în debitor pentru taxele și impozitele neachitate de firmă.
Răspunderea solidară este o excepție de la această regulă. Dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, ANAF poate emite o decizie individuală prin care o altă persoană devine obligată, alături de debitorul principal, la plata unor obligații fiscale determinate.
Caracterul solidar al obligației înseamnă că organul fiscal poate urmări suma stabilită prin decizie de la oricare dintre persoanele răspunzătoare, fără să fie limitat la o cotă procentuală. Aceeași creanță nu poate fi însă încasată de două ori. Plata făcută de debitorul principal sau de una dintre persoanele obligate îi liberează pe ceilalți în limita sumei stinse.
De exemplu, dacă o societate are obligații fiscale restante de 300.000 de lei, iar ANAF dovedește că administratorul a înstrăinat cu rea-credință activele societății și a provocat astfel insolvabilitatea acesteia, organul fiscal poate emite o decizie împotriva administratorului pentru suma care poate fi pusă în legătură cu această conduită. După împlinirea termenului de plată, decizia devine titlu executoriu și poate permite urmărirea patrimoniului personal.
Cine poate fi vizat de procedură
Răspunderea solidară nu îi privește numai pe administratorii societăților. Art. 25 din Codul de procedură fiscală cuprinde mai multe categorii de persoane și mai multe situații distincte.
În cazul unui debitor declarat insolvabil, pot fi vizate persoanele care au dobândit cu rea-credință active de la acesta și au contribuit astfel la provocarea insolvabilității, administratorii, asociații, acționarii sau alte persoane care au ascuns ori au înstrăinat cu rea-credință activele debitorului, administratorii care nu au solicitat deschiderea procedurii insolvenței, deși aveau obligația legală să o facă, precum și administratorii sau alte persoane care au determinat cu rea-credință nedeclararea ori neplata la scadență a obligațiilor fiscale.
Legea mai are în vedere persoanele care au determinat obținerea unor rambursări sau restituiri necuvenite, persoanele care au provocat cu rea-credință acumularea și sustragerea de la plata obligațiilor unei firme pentru care s-a solicitat deschiderea insolvenței, terții popriți care nu respectă indisponibilizarea sumelor, precum și anumite persoane juridice aflate într-o relație de control cu debitorul.
În privința societăților aflate sub control comun, trebuie făcută o precizare importantă. Prin Decizia Curții Constituționale nr. 49 din 18 februarie 2025 a fost declarată neconstituțională soluția legislativă din art. 25 alin. (3) lit. b) și c), referitoare la relațiile cu o parte semnificativă dintre clienții, furnizorii, angajații sau prestatorii debitorului, deoarece legea nu stabilea criterii suficient de clare pentru aplicarea acestor ipoteze. În lipsa unei intervenții legislative în termenul constituțional, aceste dispoziții și-au încetat efectele juridice. Proiectul ANAF ține seama de această decizie și reglementează, în capitolul dedicat societăților aflate sub control comun, numai ipoteza prevăzută la art. 25 alin. (3) lit. a), care privește dobândirea unor active de la debitor în proporția stabilită de lege.
Prin urmare, existența unei legături formale cu societatea debitoare nu este suficientă. ANAF trebuie să identifice ipoteza legală aplicabilă fiecărei persoane și să demonstreze faptele care justifică atragerea răspunderii.
Ce trebuie să dovedească ANAF
Proiectul pornește de la ideea că răspunderea nu poate fi stabilită numai prin raportare la funcția înscrisă în Registrul Comerțului. Organul fiscal trebuie să individualizeze conduita persoanei, perioada în care aceasta a acționat sau ar fi trebuit să acționeze, obligațiile fiscale aferente acelei perioade și suma care îi poate fi imputată.
În cazurile în care legea cere rea-credință, aceasta trebuie demonstrată prin fapte și documente. Eșecul unei afaceri, lipsa temporară de lichidități, existența unei datorii fiscale sau o decizie managerială neinspirată nu sunt suficiente, prin ele însele, pentru a dovedi că administratorul a urmărit în mod conștient nedeclararea, neplata sau împiedicarea recuperării creanțelor fiscale.
Potrivit procedurii propuse de ANAF, organul fiscal poate analiza durata neîndeplinirii obligațiilor legale, destinația dată lichidităților societății, transferurile de active, donațiile, vânzările fictive sau subevaluate, cesiunile către persoane afiliate și eventualele operațiuni de ascundere ori neînregistrare a bunurilor. Proiectul precizează însă că asemenea elemente nu reprezintă prezumții absolute de răspundere. Ele trebuie examinate împreună cu situația concretă, atribuțiile persoanei, perioada relevantă și legătura de cauzalitate.
Această ultimă condiție este esențială. ANAF trebuie să explice nu numai ce a făcut sau nu a făcut persoana, ci și în ce mod conduita respectivă a provocat acumularea datoriei, insolvabilitatea debitorului ori imposibilitatea recuperării creanței. O decizie care descrie numai calitatea de administrator și enumeră obligațiile restante, fără să stabilească această legătură, nu răspunde cerințelor proiectului și nici celor impuse de Codul de procedură fiscală.
Răspunderea trebuie, de asemenea, limitată la obligațiile principale și accesorii corespunzătoare perioadei relevante și la suma care rezultă din conduita imputată persoanei. În cazul persoanei juridice aflate sub control comun care a dobândit active de la debitor, proiectul limitează răspunderea la valoarea activelor dobândite.
Cum se desfășoară procedura propusă
Procedura începe prin strângerea și analizarea informațiilor pe care ANAF le deține sau le poate solicita. Pot fi verificate evidențele fiscale și contabile, situațiile financiare, mișcările patrimoniale, transferurile de active, rulajele bancare, datele din e-Factura și SAF-T, informațiile de la Registrul Comerțului, cadastru, instituții de credit și alte autorități.
Dacă sunt identificate elemente care pot justifica începerea procedurii, se întocmește un referat de declanșare. Acesta trebuie să indice persoana vizată, motivele de fapt, temeiul juridic, obligațiile fiscale analizate, perioada relevantă și documentele pe care se întemeiază suspiciunea ANAF.
După aprobarea referatului, persoana este convocată la audiere. Notificarea trebuie să precizeze data, ora și locul audierii, precum și posibilitatea desfășurării acesteia prin videoconferință, dacă persoana este înregistrată în Spațiul Privat Virtual și sunt îndeplinite condițiile procedurale. Termenul stabilit pentru audiere nu poate depăși 10 zile lucrătoare de la comunicarea notificării, dar poate fi prelungit pentru motive justificate.
În cadrul audierii, persoana poate consulta documentația existentă la dosar, poate formula obiecțiuni și explicații și poate depune înscrisuri. Aceasta poate fi asistată de avocat, consultant sau de o altă persoană care o consiliază și poate fi reprezentată în condițiile Codului de procedură fiscală.
Dacă persoana nu se prezintă la primul termen, proiectul prevede transmiterea unei noi notificări. Dacă nu se prezintă nici la al doilea termen, audierea este considerată îndeplinită, iar procedura poate continua. Refuzul explicit de prezentare sau refuzul de a semna procesul-verbal nu blochează emiterea unei decizii.
După audiere, persoana are dreptul să depună un punct de vedere scris și documentele care îl susțin, în termen de 5 zile lucrătoare. Organul fiscal trebuie să analizeze efectiv aceste apărări. Dacă probele sunt insuficiente, obligațiile nu mai există în sold sau datoriile nu corespund perioadei în care persoana a avut calitatea relevantă, procedura trebuie să înceteze. Dacă ANAF consideră că sunt îndeplinite condițiile legale, întocmește referatul final și emite decizia de atragere a răspunderii solidare.
Proiectul standardizează întregul parcurs prin șapte formulare: referatul de declanșare, referatul de încetare, notificarea pentru audiere, nota privind neprezentarea, procesul-verbal de audiere, referatul final și decizia de atragere a răspunderii.
Audierea nu trebuie tratată ca o simplă formalitate
Art. 26 din Codul de procedură fiscală prevede deja că persoana trebuie audiată înainte de emiterea deciziei și că decizia emisă fără audiere este nulă, cu excepțiile prevăzute de art. 9 din același cod. Dreptul la audiere și posibilitatea consultării dosarului apar și în Ordinul ANAF nr. 127/2014, care reprezintă procedura aplicabilă în prezent.
Prin urmare, existența audierii nu este o noutate în sine. Elementul important al proiectului constă în detalierea etapelor, a documentelor și a obligației de a răspunde motivat apărărilor formulate.
Din perspectiva persoanei vizate, audierea este momentul în care trebuie verificată construcția factuală a ANAF. Trebuie clarificate fapta exact imputată, perioada avută în vedere, sumele pentru care se urmărește atragerea răspunderii, probele referitoare la reaua-credință și modul în care organul fiscal stabilește legătura de cauzalitate.
O apărare utilă nu se limitează la afirmația că societatea nu a avut bani pentru plata taxelor. În funcție de situație, pot fi relevante documentele contabile, extrasele de cont, ordinea plăților, contractele, justificarea economică a transferurilor, atribuțiile concrete ale administratorilor, hotărârile asociaților, momentul apariției dificultăților financiare, demersurile pentru recuperarea creanțelor și documentele referitoare la eventuala deschidere a insolvenței.
Ce trebuie să cuprindă decizia ANAF
Decizia se emite separat pentru fiecare persoană. Ea trebuie să cuprindă datele debitorului și ale persoanei răspunzătoare, natura și cuantumul obligațiilor, perioada avută în vedere, descrierea faptelor și a conduitei imputate, temeiul juridic, legătura de cauzalitate și răspunsul motivat al organului fiscal la punctul de vedere prezentat în cadrul audierii.
Proiectul stabilește că, dacă decizia este comunicată între prima și a cincisprezecea zi a lunii, termenul de plată se împlinește la data de 5 a lunii următoare. Dacă este comunicată între zilele 16 și 31, plata trebuie făcută până la data de 20 a lunii următoare. După expirarea termenului de plată, decizia devine titlu executoriu.
Un aspect important este că proiectul permite dispunerea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor persoanei vizate în orice moment al procedurii, dacă există pericolul ca aceasta să își ascundă ori să își risipească patrimoniul și să îngreuneze colectarea creanței. De aceea, analiza apărării nu trebuie amânată până la momentul comunicării deciziei finale.
Cum poate fi contestată decizia
Decizia de atragere a răspunderii solidare poate fi contestată în termen de 45 de zile de la comunicare. Contestația se depune la organul fiscal emitent și trebuie să identifice motivele de nelegalitate și netemeinicie, probele relevante și neregularitățile procedurale.
După soluționarea contestației administrative, decizia de soluționare și actul fiscal pot fi atacate în fața instanței de contencios administrativ competente.
Depunerea contestației fiscale nu suspendă automat executarea actului. Dacă există riscul popririi conturilor sau al urmăririi bunurilor personale, posibilitatea suspendării executării trebuie analizată separat și într-un timp util.
Ce este cu adevărat nou
Proiectul nu creează pentru prima dată posibilitatea ca un administrator sau un asociat să răspundă pentru obligațiile fiscale ale societății. Temeiurile răspunderii există deja în Codul de procedură fiscală, iar ANAF utilizează și în prezent o procedură aprobată prin Ordinul nr. 127/2014.
Noutatea constă în corelarea procedurii cu actualul Cod de procedură fiscală, în descrierea mai detaliată a verificărilor, în obligarea organului fiscal să individualizeze conduita și legătura de cauzalitate și în standardizarea documentelor care trebuie întocmite de la deschiderea procedurii până la emiterea deciziei.
Noua reglementare poate oferi persoanei vizate repere mai clare pentru exercitarea apărării. În același timp, oferă ANAF o metodă mai riguroasă de construire a dosarului și poate face deciziile mai ușor de susținut în instanță atunci când probele au fost administrate corect.
Proiectul nu trebuie privit, așadar, numai ca o garanție pentru contribuabil. Formulele deschise referitoare la elementele care pot demonstra reaua-credință lasă organului fiscal o marjă de apreciere importantă. Aceste criterii nu pot însă completa legea și nu pot crea cazuri noi de răspundere. Un ordin administrativ poate organiza procedura, dar nu poate înlocui obligația ANAF de a dovedi toate condițiile prevăzute de art. 25 și 26 din Codul de procedură fiscală.
Ce trebuie făcut după primirea unei convocări
O convocare la audiere nu înseamnă că răspunderea a fost deja stabilită, dar nici nu ar trebui tratată ca o simplă solicitare de informații. Termenele sunt scurte, iar explicațiile și documentele prezentate în această etapă trebuie analizate de ANAF înainte de emiterea deciziei.
Persoana convocată ar trebui să solicite consultarea integrală a dosarului, să verifice temeiul juridic invocat, perioada și obligațiile fiscale vizate, să identifice exact conduita care îi este imputată și să răspundă distinct susținerilor privind reaua-credință și legătura de cauzalitate. Punctul de vedere scris trebuie susținut prin documente și depus în termenul de 5 zile lucrătoare calculat de la audiere.
Într-o asemenea procedură, apărarea trebuie începută înainte de emiterea deciziei, când explicațiile și probele pot conduce chiar la încetarea demersului, nu numai după declanșarea executării asupra patrimoniului personal.
Întrebări frecvente
Administratorul răspunde automat dacă societatea are datorii la ANAF?
Nu. Simpla calitate de administrator și simpla existență a unor obligații fiscale restante nu sunt suficiente. ANAF trebuie să identifice unul dintre cazurile prevăzute de lege și să dovedească fapta, perioada, suma, reaua-credință, atunci când este cerută, și legătura de cauzalitate.
Proiectul ANAF se aplică în prezent?
Nu. La 4 septembrie 2026, documentul se află în transparență decizională și nu a fost publicat în Monitorul Oficial. Până la adoptarea și intrarea sa în vigoare, rămâne aplicabil Ordinul ANAF nr. 127/2014, împreună cu art. 25 și 26 din Codul de procedură fiscală.
Persoana convocată poate consulta dosarul și poate fi asistată de avocat?
Da. Persoana are dreptul să consulte documentația, să formuleze obiecțiuni, să prezinte înscrisuri și să fie asistată ori reprezentată în condițiile legii.
În cât timp poate fi contestată decizia?
Contestația administrativă trebuie depusă în termen de 45 de zile de la comunicarea deciziei de atragere a răspunderii solidare.
Contestația suspendă executarea?
Nu. Contestarea actului administrativ fiscal nu suspendă automat executarea. Dacă există un risc imediat asupra conturilor sau bunurilor personale, suspendarea trebuie analizată și solicitată separat.
Concluzie
Proiectul publicat de ANAF nu extinde prin el însuși răspunderea administratorilor, asociaților sau a altor persoane și nu permite transferarea automată a datoriilor unei firme asupra patrimoniului personal. El încearcă să stabilească mai riguros cum trebuie construit dosarul administrativ, ce trebuie verificat și cum trebuie respectat dreptul la apărare.
Efectul practic poate fi dublu. Persoana vizată primește garanții procedurale mai clare și argumente mai precise pentru contestarea unei decizii insuficient motivate. ANAF primește, în același timp, o procedură detaliată pentru documentarea faptelor și susținerea deciziilor în eventualele litigii.
În fiecare caz, problema centrală va rămâne aceeași: existența unei datorii fiscale și deținerea unei funcții în societate nu sunt suficiente. Răspunderea trebuie stabilită individual, pe baza unor fapte concrete, a probelor privind conduita imputată și a legăturii dintre acea conduită și creanța pe care ANAF nu a putut să o recupereze de la debitorul principal.
Material actualizat la 4 septembrie 2026. Proiectul poate fi modificat înainte de adoptare. Informațiile prezentate au caracter general și nu înlocuiesc analiza documentelor și a situației concrete.